Se intampla offline

Săptămâna viitoare se anunță una plină de evenimente, iar cele mai multe dintre ele sunt organziate de către studenți sau pentru studenți. Astfel, vom avea:

Unii dintre voi s-ar putea să îl cunoașteți sub numele de Bizz Camp. Sunt aceeași organizatori, au acceași misiune, dar într/un alt format. Vom vedea începând de luni cum au rebranduit evenimentul. Tot ei sunt cei care au participat la acest flash mob:

Un eveniment dedicat studenților de la FJSC, UB. Timp de o zi, participanți vor avea ocazia de a discuta despre social media, networking, antreprenoriat și despre multe altele cu:

  • 4sq Day International (16 aprilie)

În fiecare an Foursquare își premiază utilizatorii cu discounturi, petreceri și oferte diverse. Trebuie doar să le căutați.

Eveniment care se adresează studenților care vor să lucreze în domeniul comunicării și relațiilor publice.

Ajuns la a IV-a ediție, Festivalul Michi-biraki este organizat de studenții secției de japoneză ai Facultății de Limbi și literaturi Străine din Universitatea din București. Cum „michi-biraki” înseamnă „drum deschi” în japoneză și intrarea este liberă.

Anunțuri

Carduri de fidelitate eco

Îi ador pe cei de la Stabucks! Nu doar pentru cafeaua si produsele de patiserie pe care le pregătesc, ci și pentru campaniile și ideile trăznite pe care le adoptă.

Pentru necunoscători, Starbucks este cea mai neconvențională corporație. Sunt prima (și singura) companie care au două magazine pe aceeași stradă, angajații lor se numesc „parteneri”, au o politică eco-friendly, iar personalul lor este foarte, foarte prietenos. Bine, nu se întâmplă toate pe la noi, dar ne aflăm pe drumul cel bun.

Cea mai recentă ispravă o reprezintă introducerea unor carduri fidelitate … wait for it Mai mult

Cum s-a vazut meciul de aseara pe twitter

Să ne înțelegem de la bun început. Nu sunt microbistă, nu favorizez nicio echipă, n-am fost niciodată pe stadion. Cu toate acestea, de fiecare dată când joacă o echipă românească, urmăresc fiecare meci. Pe Twitter. Și pot să vă spun că îl savurez la fel de bine ca orice suporter din tribune. Seara trecută nu a făcut excepție:

@The_Dorian : Asa-i cand joci fara bentite.

@make2000 : Daca generatia lui Hagi aveau o grupa ca cea de acum, se calificau dupa jumatate din meciuri :)))

@aurasmihai : in roz faceam egal RT @mirceamester: Am jucat in tricourile rosii si se stie ca astea ne aduc ghinion. In galben scapam cu 3.

@hoinaru : Cat tupeu! Suporterii romani ii cer demisia lui Van Gaal!

@mitzy_mo : Mi-e rușine de faptul că olandezii or să se plictisească să ne bată de atâția ani încoace.

@daniel_urda : Romania se pregateste pentru campionatul mondial la fel cum Dinamo se pregateste pentru Champions League…

@RobertAntonescu : sunt necazuri si la altii. Muntenegru egaleaza Anglia si e liderul grupei in acest moment.

@SabinaWho : Ce film credeti ca le-a pus Piturca jucatorilor inainte de meci ca sa ii motiveze? Hangover!

The Power of Words: conferinta + workshop

AEGEE [aeje] – București invită toți studenții pasionați de comunicare și educație la cea de-a doua ediție a evenimentului The Power of Words. Mai multe detalii …

Mai mult

Sweet Fest pentru Indragostiti

Revin la subiectul 14 februarie / Valentine’s Day, de data aceata într-o notă mai dulce! După impresia minunată foarte bună pe care mi-a lăsat-o ediţia din 2012, am luat-o pe colega de plimbări Alexa, am înfruntat răceala şi ne-am făcut drum la Hanul lui Manuc, gazda Sweet Fest – ediţia de Valentine’s Day.

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o evenimentul a fost de popularitate. La ediţia din noiembrie au avut parte de un spaţiu mai încăpător, la etaj, adică mai mulţi expozanţi, mai mulţi vizitatori. De data aceasta evenimentul s-a desfăşurat la parter, cu mai puţini expozanţi, dar mult mai mulţi vizitatori. Mi-a plăcut că participanţii au luat în serios tematica târgului şi au venit cu produse „branduite” de sezon. Unii au dat frâu liber creativităţii, iar rezultatele au fost pe măsură, aşa cum veţi vedea mai jos. Stephany’s, Cake Shop, Bernschutz & Co. şi Candy Toys sunt doar câteva exemple.

Un alt lucru care a ieşit în evidenţă a fost modul de prezentare. Cele mai populare şi mai aglomerate standuri au fost cele care au impresionat, fie prin aspect, fie prin plasarea produselor sau pur şi simplu datorită personalul carismatic. Le doresc la cât mai multe ediţii şi cât mai multe vânzări 🙂

Previous Older Entries

RoBlogs

%d blogeri au apreciat asta: