Recenzie: Padurea Klarei

Autor: Jenny Erpenbeck
Titlul original: Heimsuchung
Titlul tradus: Pădurea Klarei
Anul apariției: 2008 (2010 în România)
Număr de pagini: 185

 O să încep prin a vă spune că titlul acestei cărți a fost schimbat în engleză și în română. Cuvântul „Heimsuchung” are mai multe sensuri și poate fi tradus ca vizită, nenorocire, molimă. Interpretarea ține de viziunea și sentimentele pe care le trăiește fiecare când citește cartea. În română s-a simplificat treaba.

 Pădurea Klarei este primul nume dat unei păduri din apropierea Brandenburgului. Pe cât este de frumoasă pădurea, pe atât este de dăunătoare proprietarilor ei. Povestea începe de la un primar care a avut patru fete, iar cea căreia i-a fost destinată pădurea nu a apucat să se bucure pe ea. În anii următori „Pădurea Klarei” a fost transformată în teren viral, pe ea s-au crescut grădini și a fost martora tăcută a numeroșilor locatari. Un martor mai mult vizibil este Grădinarul care se îngrijește de pădure ca și cum ar fi propriul copil, iar odată cu dispariția acestuia copilul este incapabil să se mai susțină singur.

Jenny Erpenbeck are un stil aparte de a da viață poveștii prin intermediul parcelei de pământ și a proprietarilor ei. Aceștia se succed, câteodată fără a ști cine a fost ultimul locatar, doar pentru a se atașa de loc și a-l părăsi într-un mod neașteptat. Pădurea Klarei a fost o adevărată surpriză pentru mine și probabil una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta! Cartea este publicată la Editura Humanitas, dar o puteți găsi și la Goethe Institut din București.

Anunțuri

Recenzie: The Rose of Sebastopol

Autor: Katharine McMahon
Titlul original: The Rose of Sebastopol
Titlul tradus: Trandafirul din Sevastopol
Anul apariției: 2007 (2010 în România)
Număr de pagini: 394
Ecranizare: nu

  De la prima pagină am avut impresia că citesc un roman scris de Jane Austen, scrisă într-o engleză mai ușor de descifrat, dar care păstrează stilul acela specific autoarelor britanice.

 Cât despre Mariella Lingwood, personajul principal, mi se pare că se potrivește perfect tiparului de personaj britanic feminin care încearcă să dea sens evenimentelor și lumii în care trăiește. De multe ori nu înțelege de ce țara ei a ales să se implice în Războiul din Crimeea, preferând să se bazeze pe opiniile din ziare și a tatălui ei care, ca orice tată, încearcă să dea un rost vremurilor pe care le trăiește.

 Cu toate acestea, Mariella este un personaj unic cu o poveste aparte, ceea ce o diferențiază de personajele lui Austen. Dragostea pe care i-o poartă viitorului ei soț o determină să se aventureze pe meleaguri necunoscute, iar pentru verișoara ei Rosa ajunge să călătorească pe teritorii nesigure doar pentru a-i pune mai multe întrebări decât să găsească răspunsuri.

 

Recenzie: Disparuti fara urma

Autor: Cecelia Ahern
Titlul original: A Place Called Here
Titlul tradus: Dispăruți fără urmă
Anul apariției: 2006 (2008 în România)
Număr de pagini: 363
Ecranizare: nu

 Lumea lui Sandy Shortt nu diferă prea mult de a noastră. Singura diferență este că Mai mult

Recenzie: Die Dienstagsfrauen

Autor: Monika Peetz
Titlul original: Die Dienstagsfrauen
Anul apariției: 2010
Număr de pagini: 319
Ecranizare: da
Numele filmului: Die Dienstagsfrauen – Auf dem Jakobsweg zum wahren Freundschaft

 

 Vă spun de la bun început că titlul de pe carte este înșelător și duce cu ideea la cu totul altă temă. În schimb titlul filmului după care s-a scris cartea este mai relevant pentru poveste. Încă nu am văzut filmul, dar din trailer mi se pare că singurele două personaje care au rămas la fel ca în carte sunt Judith și Caroline.

 Coincidență sau nu, „Die Dienstagsfrauen” se referă la cinci prietene (patru în film) care au urmat împreună cursuri de franceză cu cincisprezece ani în urmă, iar de atunci se văd în fiecare primă zi de marți din lună la restaurantul lui Luc…. și astăzi este prima marți din lună! Chiar așa se deschide cartea: un Luc grăbit care își dojenește ajutor, Tom, să se grăbească cu aranjarea celei mai bune mese pentru clientele fidele ale localului. Dar în aceea zi Luc așteaptă, așteaptă, și așteaptă, însă femeile nu își fac apariția pentru prima dată în cincisprezece ani.

Această zi este umbrită de moartea soțului lui Judith, Arne. Acest eveniment scoate la lumină latura mai religioasă a lu Judith care hotărăște să ducă la bun sfârșit pelerinajul început de Arne pe Drumul Sfântului Iacob de Compostela. Deși niciuna nu pare încântată de acest mod neobișnuit de a-și petrece vacanța, toate sunt alături de prietena lor și speră ca această călătorie spirituală să o ajute pe Judith să-și revină.

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa nici pelerinajul nu este tocmai ceea ce pare. Rând pe rând, fiecare descoperă câte o latură necunoscută a celeilalte, iar în cele din urmă secretul lui Arne.

Cel mai mult mi-a plăcut personalitatea unică a fiecăreia dintre Dienstagsfrauen, genul acela de prietenie care nu ține cot de vârstă sau de personalitate. La final, cred că toată lumea care a citit cartea a rămas cu aceeași întrebare în minte: Oare eu cu care din prietenele mele de acum voi mai ieși în fiecare lună în oraș peste 15 ani de acum?

Recenzie: O Crima pe Via Appia

Autor: Steven Saylor
Titlul original: A Murder on the Appian Way
Titlul tradus: O Crimă pe Via Appia
Anul apariției: 1996 ( 2010 în România)
Număr de pagini: 519
Ecranizare: nu

 Înainte să existe laboratoare criminalistice, aparate de detectat minciuni, teste ADN și alte aparate care să ajute forțele de ordine, bravii oameni ai legii trebuiau să se bazeze pe instinct, memorie și o bună cunoaștere a caracterului uman. Un astfel de om este Gordianus, care trebuie să elucideze tainele morții lui Publius Clodius și să împiedice distrugerea Romei. Supranumit Descoperitorul, Gordianus și-a făcut o reputație atât de bună din elucidarea misterelor și crimelor ce au loc frecvent în Roma antică, încât au ajuns să apeleze la el cei mai puternici oameni liberi ai cetății. Din peisaj nu lipsesc figuri marcante ale vremii precum Cicero, Marc Antoniu sau Cezar, care dau o notă de autenticitate romanului.

Chiar deasupra titlului de pe copertă o să vedeți că scrie Roman Istoric, dar ar putea fi catalogat foarte bine și roman polițist, de aventură sau chiar aparținând genului comic. Dacă nu ați citit Vălul profețiilor, veți rămâne surprinși de ușurința cu care Steven Saylor creează o poveste ușor de savurat.

… Uneori, când doi bărbați ambițioși sunt rivali, unul dintre ei trebuie să moară dacă celălalt vrea să trăiască. Cel puțin așa se întâmplă de obicei, mai devreme sau mai târziu. E ceea ce romanii numesc politică.

***

…E la fel ca omul care spune că urăște teatru, dar nu scapă de spectacol. Pretinde că prietenii îl târăsc acolo. Cu toate acestea, poate cita fiecare vers din Terențiu.

– Deci în secret iubește politica.

-Nu! Dar e ca aerul pe care îl respir și nu pot renunța la respirație. Dacă vrei, politica e o boală romană, iar eu nu sunt cu nimic mai imun decât alții.

Previous Older Entries

RoBlogs

%d blogeri au apreciat asta: