Ce nu se spune despre „dupa dealuri”

Titlu original: după dealuri (da, cu litere mici. dacă nu mă credeți, priviți afișul)
Titlu în limba engleză: beyond the hills
Durata: 150 minute
Subtitrare: engleză

Vreau să încep printr-un sfat prietenesc: cine n-a văzut filmul, ci doar a citit despre caz în presă, îl rog foarte frumos să se abțină de la exprimarea unei opinii care are la bază doar zvonuri și cancan-uri.

Povestea din „după dealuri” (în engleză: „beyond the hills”) sună în felul următor: Alina (Cristina Flutur) și Voichiţa (Cosmina Stratan) sunt două prietene care s-au despărțit în momentul în care au părăsit orfelinatul. Alina a ales să plece în Germania, în speranța găsirii unei slujbe, iar Voichița alege calea credinței și se alătură măicuțelor de la Mânăstirea Dealul Nou. Deși reîntâlnirea dintre cele două ar trebui să fie una îmbucurătoare, ea degenerează în ceea ce este cunoscut astăzi drept „cazul Tanacu”.

În lungmetrajul său, Cristian Mungiu urmărește influențele dezvoltării celor două personaje în medii și culturi diferite, dar și modul în care reacționează societatea românească la diferite situații: în timp ce Alina devine introvertă și instabilă, Voichița iese încetul cu încetul din carapacea ei și caută tot timpul soluții, situația dezastruoasă a spitalelor românești, unde pacienții stau și câte trei în pat și (neașteptat) scenele de la secția de poliție.

Din trailer și reacțiile de la avanpremiera din România (care a avut loc la Vaslui) mă așteptam la cu totul altceva de la acest film (exorcizări, ritualuri sataniste, preoți și măicuțe în diferite ipostaze, și multe alte scormoneli americane). Spre marea mea supriză, „după dealuri” nu se folosește de trucuri hollywood-iene, ci de fapte simple, care sunt pe înțelesul tuturor. Nici oamenii nu fac excepție. Principala grijă a preotului de la mânăstire o reprezintă sfințirea lăcașului de cult, Stareța este mamă pentru toate măicuțele, iar fetele, na ca fetele, ba o bârfă, ba un fazan (jocul), ba o supărare care trece repede.

Spre deosebire de alte filme românești, lungmetrajul a avut integrată și traducere în limba engleză. În primele minute ale filmului a fost mană cerească, pentru cine știa engleză, sunetul în română fiind aproape indescifrabil. Desigur nu puteau să lipsească aspecte mai puțin plăcute, cum ar fi: bulevardul Ștefan cel Mare este tradus ca „Steven the great boulevard”, mai multe nume proprii sunt adaptate la versiunea în engleză, iar desfășurarea jocului de fazan în limba română nu seamănă de nicio culoare cu ceea ce a ieșit în limba engleză.

Per total, filmul este foarte bine gândit și adaptat, iar faimoasele cadre lungi filmate din spate a la Mungiu sunt ușor de observat. Chiar dacă durează două ore și jumătate este imposibil să te plictisești, indiferent dacă deznodământul este cunoscut sau nu.

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. eu
    Feb 19, 2013 @ 01:18:10

    reântâlnirea … â-ul acela îmi scoate ochii… se scrie cu î din i, fără supărare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RoBlogs

%d blogeri au apreciat asta: